Conform datelor transmise de către Institutul Național de Statistică, la 1 ianuarie 2022 populaţia rezidentă a fost de 19 038 098 persoane, în scădere cu 163,6 mii persoane față de 1 ianuarie 2021.Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 156 mii persoane); aceasta valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la oficiile de stare civilă.
Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%).
La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 281 mii persoane, în scădere cu 0,1% față 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9 728 mii persoane, în scădere cu 0,9% față de aceeași dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2021 remarcându-se creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie
2022).
Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populație a stagnat la 15,8%, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,2 puncte procentuale (de la 19,3% în 2021 la 19,5% la 1 ianuarie 2022).
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2021
a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane.






