Acasă Local RIAL pierde un nou proces cu foștii angajați

RIAL pierde un nou proces cu foștii angajați

0

Găuri financiare, gafe după gafe și procese pierdute pe bandă rulantă la RIAL. Acesta este noul management promovat de administrația USR, cu oameni de partid instalați pe funcții. Începând cu directorii, până la avocatul primarului care se află în Consiliul de Administrație.

O societate care se afla pe profit a ajuns să ”pape” milioane de lei de la Consiliul Local, dar cu toate acestea tot în ”gaură” este, semn că managementul fostului director adus de la București pe filiera USR a fost dezastruos. Omul mai întâi și-a mărit salariul, chiar dacă obiectivul era redresarea societății, nicidecum creșterea salariilor. Apoi a început să dea oamenii afară.

Numai că, salariații au acționat RIAL în judecată și au și câștigat. La fel și fostul manager.

Solutia pe scurt: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SC RIAL SRL Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii ; Bădilă Elena, Bâşa Nicolae, Cărămidă Raluca Daniela, Crăciun Violeta-Florentina, Duca Damian Camelia, Grigoraş Carmen, Gal Hajnalka, Diaconu Ion, Popa Nicoleta, Toboşaru Gabriela-Ana, Csabai Maria, Virghileanu Lidia-Geanina, Timar Tiberiu, Machiş Aurelia, Micu Lucica, Meteş Cecilia -Eugenia, Precup Lidia Cristina, Pulpea Bianca – Maria, Popa Cristina, Sugar Melinda, Szaszka Gyorgy, Stoian Raluca-Gabriela, Tudorache Diana, Ungureanu Monica – Cristina, Voina Simona -Gabriela, Anghel Adrian, Cojocaru Mihai Emilian, Mămăligoi Molnar Dan, Măcelaru Liviu-Claudiu, Mămăligoi Constantin, Ştefan Luminiţa, Tanga Gheorghe, Balea Ioan, Bandi Mariana, Bocirnea Gabriel , Ciobanu Cristian -Benone, Dumitran Stelian, Dulhan Neculai, Grigori Sorin, Grecu Vasilica-Petruţa , Gosman Stelian, Gafiţa Constantin, Grecu Leonard-Constantin, Iftinca Vasile, Lăcătuş Genovita, Moşoiu Anca-Mariana, Moldovan Liviu, Micu Mircea -Mihai, Mamina Gheorghe, Mihaila Ion, Petrea Vasilica, Pernea Nicolae -Dorin, Ştefănescu Laura, Savin Valerică, Vladu Constantin-Mugurel, Traşca Ionuţ -Adrian, Traşcă Cici, Pitiş Sergiu-Florian, Sandu Marius-Mădălin, Szaszka Mariana, Hidan Cristian, Morariu Jennifer, Paraschiv Nicolae, Ghidion Marian Cristoloveanu Florin Marian, Ciorba Marius-Constantin, Roşca Vasile -Aurel, Bodor Ioan, Tanga Mihai, Varză Drăghici Cătălin, Iugulescu Elena, Truţă Rodica-Dorin, Truă Vasile, Balint Felicia, Cristea Adrian, Drăghici Cristian, Loghin Fănică, Nica Anca -Florenţa, Dragomir Petre, Szabo Carol-Marian. Admite cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii Ciorbă Sorin Alexandru şi Protopopescu Maria-Magdalena. Obligă pârâta SC RIAL SRL să plătească reclamanţilor susmenţionaţi, şi celor doi intervenienţi Ciorbă Sorin Alexandru şi Protopopescu Maria-Magdalena prima de Paşte aferentă anului 2020 conform art.76 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2019-2020 . Respinge pretenţiile privind acordarea primei de Paşte în privinţa reclamanţilor Drăghici Aneta, Gheorghiţă Veronica Mirela, Gazdac Claudia, Budău Dragoş, Bostan Cristian,Costache Ioan, Crăciun Georgeta, Găitan Denisa Paula, Movilă Mihai, Moiceanu Călin Alexandru, Petrişor Alexandru, Roşu Nicolae, Trâmbiţaş Ciprian-Răzvan, Ursu Viorel-Mihai, Rab Marian Vasile, Tutui Cristian Marius, Luca Flavius-George, Oprişor Laura-Andreea, Guzumaş Dumitru . Obligă pârâta să plătească reclamanţilor de la poz. 1-90 , cu excepţia reclamanţilor Balint Felicia, Truţă Rodica – Dorina şi Truţă Vasile care nu mai aveau calitatea de angajaţi ai SC RIAL SRL la data de 01.01.2022 majorările salariale de 10,87 % începând cu data de 01.01.2022 .

Obligă pârâta SC RIAL SRL să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 18.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.