Acasă Local Razia polițiștilor în Codlea s-a lăsat cu amenzi pentru 30 de șoferi

Razia polițiștilor în Codlea s-a lăsat cu amenzi pentru 30 de șoferi

0

La data de 11 martie 2023, în intervalul orar 09.00 – 11.30, pe raza municipiului Codlea s-a desfășurat o acțiune, în care au fost angrenați mai mulți polițiști, atât din cadrul Poliției Municipiului Codlea cât și din cadrul Serviciului Rutier și al Biroului Rutier Brașov.

Acțiunea a vizat combaterea principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere, dar și depistarea și sancționarea celor care conduc autovehicule pe drumurile publice aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii participanți au procedat la verificarea a peste 50 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 24 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 6 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte nereguli identificate.

Au fost testați din punct de vedere al consumului de alcool toți conducătorii auto opriți în trafic, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența alcoolului.

Totodată, pentru faptul că un autovehicul controlat nu era asigurat cu asigurare obligatorie, s-a procedat la indisponibilizarea sa până la îndeplinirea condițiilor de legalitate.

foto arhiva

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.