Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale pe mai multe străzi din localitatea Râșnov, județul Brașov:
Ca urmare a unui accident auto survenit pe strada Brazilor, din localitatea Râșnov, județul Brașov, s-a produs o avarie asupra unui branșament al rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 12 mai 2026, începând cu ora 02:00.
În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 472 de clienți casnici și non casnici situați pe străzile Armata Romană, Brazilor, Centru Nord, Florilor și Izvorului, din localitatea Râșnov, din județul Brașov.
Echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 12 mai 2026, în jurul orei 15:30.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.






