Acasă Infractional Prins de polițiști băut și drogat la volan

Prins de polițiști băut și drogat la volan

0

La data de 18 august 2022, în jurul orei 19.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 22 ani, care conducea un autovehicul pe DJ103A, pe raza localității Tărlungeni, din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,87 mg/l alcool pur. De asemenea, la testarea tânărului cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentA acroșat un autovehicul după ce s-a urcat beat la volan
Articolul următorMinistrul Educației vine la Brașov. Dezbatere privind proiectele de legi ale educației „România Educată”.