Cel mai complex centru de reabilitare a urșilor din România va fi construit în fondul forestier administrat de Regia Pădurilor Kronstadt, pe Valea Timișului.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Scopul principal este protecția urșilor și crearea unor condiții adecvate pentru reabilitarea acestora într-un mediu natural sigur și se va întinde pe o suprafață de 61,18 hectare
Capacitatea acestui centru va fi de aproximativ 100 de exemplare, iar aici vor fi aduși pui de urs, ursoaice cu pui și masculi maturi, care creează probleme în zonele locuite și nu mai pot fi relocați, din cauza comportamentului deviant.
Implementarea proiectului se află în faza finală de avizare, documentația tehnică fiind depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. În cadrul acestui proiect, se va construi nu doar un centru de reabilitare a urșilor, ci și un centru educațional și un punct de observare, menite să sprijine activitățile de conștientizare și educație privind conservarea faunei montane.
Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu privind gestionarea populației de urs la nivel național, implementat de Ministerul Mediului.






