Acasă Social Guvernul va acorda un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu...

Guvernul va acorda un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici

0

Coaliția de guvernare a decis, miercuri, ca Guvernul să acorde un sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe, pensionarilor cu venituri mici, potrivit unor surse politice.

Ajutorul va fi destinat celor aproximativ 2,5 milioane de pensionari care au pensii de până la 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie.

Acesta va fi acordat în două tranșe: prima în luna aprilie, iar a doua în a doua parte a anului. „Guvernul va acorda în 2025 un sprijin financiar de 800 de lei, împărțit în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici. Prima tranșă va fi livrată în aprilie, iar a doua spre sfârșitul anului. Fondurile necesare, în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, sunt deja prevăzute în bugetul de stat pentru acest an”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Citeşte întreaga ştire pe Libertatea.ro