Acasă Social Primăria Zărnești pune la bătaie 2,5 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului...

Primăria Zărnești pune la bătaie 2,5 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public

0

Primăria orașului Zărnești a lansat o licitație pentru modernizarea iluminatului public, valoarea estimată a contractului fiind de 2.526.038 de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Contractul include atât proiectarea tehnică și asistența din partea proiectantului, cât și executarea lucrărilor. Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 2,5 milioane de lei, este destinată lucrărilor propriu-zise, în timp ce pentru proiectare, verificare tehnică și asistență sunt prevăzuți 17.300 de lei.

Potrivit documentației publicate în SEAP, investiția urmărește modernizarea rețelei existente prin utilizarea corpurilor de iluminat cu tehnologie LED, instalarea unui sistem de telegestiune și realizarea unor sisteme autonome de iluminat. Primăria estimează că astfel vor fi reduse consumul de energie și costurile de exploatare, dar și emisiile de gaze cu efect de seră.

Pentru a putea participa, firmele interesate trebuie să demonstreze experiență în lucrări similare de iluminat public, de cel puțin 2,4 milioane de lei fără TVA, iar pentru experiența combinată de proiectare și execuție este solicitată o valoare de minimum 2,5 milioane de lei fără TVA. De asemenea, ofertanții trebuie să dețină sau să asigure prin asociere ori subcontractare atestările ANRE solicitate.

Ofertele pot fi depuse până la 26 august 2026, ora 15.00, în SEAP. Contractul va fi atribuit într-un singur lot.