Consilierii locali ai Municipiului Brașov urmează să dezbată în ședința de mâine două proiecte importante pentru sezonul de iarnă 2025-2026 în Poiana Brașov.
Primul proiect de hotărâre vizează aprobarea colaborării dintre Primăria Brașov și SC Ana Teleferic SA pentru exploatarea unitară a instalațiilor de transport pe cablu și administrarea domeniului schiabil.
Scopul convenției este asigurarea unui ansamblu unitar, care să permită circulația liberă a schiorilor pe întreg domeniul și readucerea stațiunii în circuitul turistic și competițional internațional. Compania Ana Teleferic SA va opera instalațiile, inclusiv Telescaunul 6 CLD Ruia și Telescaunul 4 CLF Lupului, folosind un sistem SKI PASS unic pentru toate pârtiile.
Cel de-al doilea proiect stabilește taxa specială de utilizare a domeniului schiabil.
Persoanele fizice și juridice care prestează servicii de transport pe cablu vor plăti 21% din veniturile realizate, cu anumite deduceri pentru pârtiile Bradul și Stadion. Pentru organizarea competițiilor, taxa va fi de 3.375 lei/zi/competiție. Plata taxelor se va face lunar, iar neachitarea acestora atrage penalități sau, în cazul competițiilor, anularea dreptului de folosință.






