De la 1 noiembrie, facturile la curent vor crește din nou, odată cu majorarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, una dintre componentele reglementate care apar în factură separat de prețul energiei. La final, însă, românii nu vor simți o scumpire semnificativă – creșterea fiind de aproximativ 0,47 bani/kWh.
- Este a patra majorare a facturii, de la 1 iulie, când a fost liberalizată piața de energie.
Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență crește de la 0,0084 lei la 0,0136 lei/kWh lei, adică aproximativ 0,00466 lei/kWh, (0,47 bani/kWh) începând cu 1 noiembrie. Această majorare a fost aprobată de ANRE prin ordinul 66 din 21 octombrie 2025.
Așadar, potrivit HotNews.ro, pentru o factură medie de 100 kWh, un consumator casnic va plăti cu aproximativ 0,47 lei pe lună mai mult. Dacă avem un consum mai mare, de exemplu de 200 kWh, factura va crește cu aproape un leu.
Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență a fost modificată ultima dată la 1 iulie, când a crescut de la 0,0035 lei/kWh la 0,0084 lei/kWh.






