Acasă Local Primăria Brașov plătește peste 118.000 de lei pentru obținerea autorizației ISU la...

Primăria Brașov plătește peste 118.000 de lei pentru obținerea autorizației ISU la Colegiul „Áprily Lajos”

0

Primăria Brașov a atribuit un contract în valoare de 118.220 de lei pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu (ISU) pentru Colegiul Național „Áprily Lajos” – Corp A, de pe strada După Ziduri.

Potrivit datelor publicate în SEAP, serviciile vor fi prestate de S.C. Inaco Legal SRL și includ analiza documentației existente, actualizarea acesteia, întocmirea și depunerea dosarului de autorizare, precum și asistență tehnică pe parcursul întregii proceduri.

Conform caietului de sarcini, la clădire au fost executate lucrări pentru conformarea la cerințele de securitate la incendiu, în baza unui aviz ISU emis în 2018, acestea fiind recepționate în 20 decembrie 2023. Cu toate acestea, autorizația de securitate la incendiu nu a fost încă obținută, motiv pentru care municipalitatea a inițiat această achiziție.