Acasă Actualitate Pompier în misiuni, campion pe poligon. Brașoveanul Rareș, din nou pe podium

Pompier în misiuni, campion pe poligon. Brașoveanul Rareș, din nou pe podium

0

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov a obținut o nouă performanță sportivă. Ion Ștefan Rareș, încadrat la Detașamentul 1 de Pompieri Brașov, a câștigat locul al III-lea în proba de pistol, la Cupa României de Tir Sportiv.

Potrivit ISU Brașov, performanța este rezultatul anilor de pregătire, al antrenamentelor și al perseverenței, valori pe care pompierul le pune în practică atât în activitatea sportivă, cât și în misiunile de serviciu. Rareș încadrează autospeciale de stingere și descarcerare, motociclete de intervenție și autospeciale SMURD, participând la intervențiile desfășurate pentru salvarea de vieți.

În afara activității profesionale, acesta practică tirul sportiv, disciplină în care a obținut de-a lungul timpului numeroase titluri naționale și internaționale. Reprezentanții ISU Brașov l-au felicitat pentru noul rezultat și i-au transmis succes în competițiile viitoare, subliniind că pompierii sunt oameni care își urmează pasiunile cu aceeași determinare cu care își îndeplinesc misiunile.