Orașul Rupea intră într-un amplu program de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, printr-un contract de peste 35,4 milioane de lei, fără TVA. Lucrările, care vor dura 20 de luni de la emiterea ordinului de începere, vizează atât rețelele de apă și canalizare, cât și stațiile de pompare, rezervoarele și alte componente ale sistemului.
Compania Apa Brașov S.A. implementează ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, Cod SMIS 319762, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, Contractul de Finanțare nr.31/19.06.2024, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă. Proiectul va fi implementat prin 13 contracte de lucrări.
Unul dintre acestea este și Contractul de lucrări BV-CL-R10 „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Rupea”, care a fost semnat de Compania Apa Brașov S.A. în data de 22 iulie 2026, cu S.C.PRODEXIMP S.R.L, în calitate de Antreprenor General. Lucrările vor fi executate în baza Autorizației de Construire nr. 115 din 11.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov.
Valoarea contractului este de 35.465.627,68 Lei (fără TVA).
Durata de execuție este de 20 luni, de la data Ordinului de începere.
În cadrul acestui contract, vor fi realizate următoarele lucrări:
- Reabilitarea rețelei de distribuție a apei, pe o lungime de 2,475 km
- Extinderea rețelei de distribuție a apei, pe o lungime de 1,514 km
- Reabilitarea stației de pompare SP2 Rupea
- Execuția stației de clorinare
- Reabilitarea rezervorului de înmagazinare a apei
- Reabilitarea a 2 rezervoare de înmagazinare a apei, cu o capacitate de 1.000 mc
- Reabilitarea Castelului de apă Hill
- Reabilitarea rețelelor de transport, pe o lungime de 14,506 km
- Reabilitarea rețelei de canalizare, pe o lungime de 2,238 km
- Extinderea rețelei de canalizare, pe o lungime de 2,184 km
- Execuţia unei stații de pompare a apei uzate
- Execuția unei conducte de refulare, pe o lungime de 124 de metri
Aceste investiții vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Rupea, precum și la protejarea mediului înconjurător, facilitând, totodată, dezvoltarea economică a zonei.
Odată cu implementarea fiecărui contract de lucrări, se asigură respectarea directivelor europene și angajamentele asumate de România, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.






