Acasă Social Primăria Brașov modifică ghidul de finanțare

Primăria Brașov modifică ghidul de finanțare

0

 A fost lansat în dezbatere publică Ghidul de finanțare a proiectelor sportive, care separă finanțarea pentru organizarea competițiilor sportive de cea pentru pregătirea sportivilor, le permite și celor din afara Brașovului să acceseze fonduri pentru activități care se desfășoară în municipiu și simplifică modul de întocmire a bugetului

 

Pentru a asigura un sistem facil și transparent de accesare a finanțărilor nerambursabile pe care Primăria Brașov le acordă pentru dezvoltarea sportului de performanță și a celui de masă, am pus în dezbatere publică, astăzi, „Ghidul solicitantului pentru programul de finanțări nerambursabile pentru proiecte sportive al Primăriei Municipiului Brașov”.

Principalele modificări sunt legate de asigurarea finanțării pentru pregătirea sportivilor, dar și pentru organizarea de competiții, posibilitatea ca organizațiile din afara Brașovului să poată accesa fonduri pentru organizarea de evenimente sportive, cu condiția ca acestea să aibă loc în Brașov și, nu în ultimul rând, o simplificare a modului în care solicitanții trebuie să întocmească bugetul proiectului.

Obiectivele stabilite pentru finanțarea evenimentelor și activităților sportive dedicate amatorilor sunt: încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod continuu și susținut, de cât mai mulți membri ai comunității locale; atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni pentru practicarea activităților fizice și sportive; încurajarea dezvoltării conceptelor de wellness și fitness sub toate aspectele lor de practicare, ca formă de întreținere a stării generale de sănătate și dezvoltare a individului; încurajarea practicării activităților fizice și sportive în mod continuu, de cât mai mulți cetățeni de toate vârstele, în special în rândul tinerilor până în 18 ani; îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor municipiului Brașov prin practicarea de activități sportive; organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o modalitate de petrecere a timpului liber și de educație a întregii colectivități; selecția și promovarea tinerilor cu calități deosebite de către cluburile de performanță; organizarea de evenimente sportive de interes local, regional, național și internațional pentru amatori.

 

În ceea ce privește sprijinirea sportului de performanță, Municipalitatea își propune să finanțeze acele proiecte sportive care îndeplinesc următoarele obiective:

  1. a) evidențierea contribuției semnificative și constante a sportului de performanță la reprezentarea și sporirea prestigiului Municipiului Brașov pe plan regional, național și internațional;
  2. b) susținerea și dezvoltarea ramurilor sportive, în funcție de tradiția și de gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel local;
  3. c) susținerea și dezvoltarea activității de performanță la nivelul copiilor și juniorilor, dezvoltarea sportului școlar și a sportului universitar;
  4. d) perfecționarea sistemelor de selecție, pregătire și competiționale pentru fiecare ramură de sport;
  5. e) mărirea numărului de practicanți și sportivi legitimați, dezvoltarea masei critice pentru aplicarea criteriilor specifice de selecție pe ramură de sport, identificarea de sportivi valoroși care să obțină rezultate sportive notabile pentru comunitatea locală;
  6. f) susținerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcție de valoarea, tradiția și gradul de dezvoltare a fiecăruia la nivel local;
  7. g) susținerea sporturilor de iarnă în vederea amplificării la nivel local, promovarea practicării și participarea comunităților locale la dezvoltarea acestui fenomen;
  8. h) susținerea sporturilor nautice (înot, sărituri în apă, pentatlon, triatlon etc.) ca forme de activități fizice care contribuie la educația generală și dezvoltarea individului, dar și în vederea amplificării la nivel local a participării la competițiile de mare anvergură;
  9. i) susținerea sporturilor de combat, a boxului, luptelor, artelor marțiale, ca forme de activități fizice care contribuie la educația generală și dezvoltarea individului, dar și în vederea amplificării participării la competițiile de mare anvergură;
  10. j) susținerea ramurilor de sport de tradiție, care au adus rezultate notabile, participarea comunităților locale la dezvoltarea acestor sporturi.

Potrivit propunerii de ghid, valoarea finanțării pe care municipalitatea o poate acorda este de maxim 90% din valoarea proiectului. Restul sumei va trebui să fie asigurată de solicitant.

Valoarea maximă a unui proiect, pentru linia de finanțare “Sportul de performanță”, este de 200.000 de lei, iar în cazul sportului de masă, de 100.000 de lei.

Totodată, pentru fiecare linie de finanțare, minim 30% din valoarea alocării este dedicată susținerii programelor pentru copii și juniori.

Pentru a fi eligibile pentru finanțare, condiția este ca evenimentele sportive pentru profesioniști și amatori să se desfășoare pe raza municipiului Brașov. În ceea ce privește sportul de performanță, pentru finanțarea pregătirii și participării la competiții sportive sunt eligibile doar acele cluburi sportive care au sediul în Brașov și sunt afiliate la o federație.

Brașovenii sunt invitați să vină cu propuneri de completare sau modificare a acestui proiect până în data de 25 februarie, inclusiv, pe e-mail-ul infopublice@brasovcity.ro, pe site-ul primăriei sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni.