Acasă Actualitate Penalizări aplicate utilizatorilor Bolt. Să sperăm că scăpăm de trotinetele parcate haotic!

Penalizări aplicate utilizatorilor Bolt. Să sperăm că scăpăm de trotinetele parcate haotic!

0

Bolt, cel mai mare operator de micromobilitate din Europa, introduce o nouă formă de evaluare a comportamentului utilizatorilor de trotinete electrice, printr-o serie de funcționalități în aplicație. Acestea au rol de educare și caută să prevină situațiile în care utilizatorii conduc iresponsabil, parchează neregulamentar sau se deplasează în tandem pe aceeași trotinetă. La finalizarea fiecărei curse, comportamentul acestora este evaluat în funcție de trei componente: parcare, condus nesăbuit și deplasare în tandem.

Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România, a declarat: „Parcarea responsabilă a trotinetelor electrice în spațiile publice și utilizarea lor în siguranță reprezintă o prioritate pentru Bolt. Continuăm să dezvoltăm noi tehnologii și funcționalități care au rolul de a îmbunătăți experiența utilizării trotinetelor, dar și de a preveni situațiile în care acestea sunt parcate neregulamentar, abandonate și conduse în mod iresponsabil. Dacă o trotinetă nu este folosită în mod corespunzător, imediat ce cursa este încheiată, utilizatorul primește o notificare pentru evaluarea comportamentului său, iar penalizările variază de la limitarea vitezei maxime de deplasare până la suspendarea temporară a contului.”

Cele trei componente de analiză verifică dacă utilizatorul a parcat în mod corect, dacă a condus iresponsabil sau dacă s-a deplasat împreună cu o altă persoană pe trotinetă. În funcție de acestea, penalizările aplicate sunt următoarele:

  • La prima abatere, utilizatorul este atenționat printr-o notificare
  • La a doua abatere, viteza maximă cu care poate conduce trotineta se modifică la 15 km/h
  • La a treia abatere, contul îi este suspendat temporar sau permanent, în funcție de gravitatea abaterii

Bolt depune eforturi constante de a educa utilizatorii prin campanii naționale, în parteneriat cu autoritățile locale și membri ai Poliției. De asemenea, continuă să dezvolte și să îmbunătățească funcționalitățile aplicației prin introducerea de noi opțiuni. Recent, Bolt a anunțat și o funcție prin care trotinetele electrice răsturnate spun „Mulțumesc!” atunci când sunt ridicate înapoi în poziție verticală. Soluția folosește senzorii încorporați, care evaluează poziția vehiculului, iar atunci când o persoană intervine și ridică o trotinetă căzută, sistemul de atenționare sonoră va răspunde în semn de mulțumire. Asemenea inițiative au rolul de a preveni actele de vandalism și de a promova parcarea trotinetelor electrice în mod responsabil.

Potrivit art. 253, alineatul 1 din noul Cod penal, actualizat în 2023: „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Astfel, conform noii legislații, persoanele care distrug trotinete electrice riscă dosar penal.

Noile funcționalități sunt disponibile pe modelele de trotinete electrice Bolt 4, operaționale în toate cele 15 orașe în care compania este prezentă cu serviciile de micromobilitate: București, Cluj-Napoca, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Arad, Galați, Brașov, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Piatra Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.