🇷🇴🇷🇴🇷🇴Junii au coborât în Cetate!🇷🇴🇷🇴🇷🇴
🇷🇴Zeci de mii de brașoveni și turiști i-au întâmpinat și le-au răspuns la salutul „Hristos a Înviat!”.
🇷🇴În Duminica Tomii are loc unul dintre cele mai importante evenimente ale Brașovului: Parada Junilor sau ,,Ziua de Călări”. Ordinea în paradă, ca de fiecare dată, a fost următoarea: Grupul Junilor Tineri; Societatea Junilor Bătrâni; Societatea Junilor Curcani; Societatea Junilor Dorobanți; Societatea Junilor Brașovecheni; Societatea Junilor Roșiori; Societatea Junilor Naționali Albi.
🇷🇴Anul acesta, junii au fost întâmpinați și mai apoi însoțiți, în trăsuri, de delegația orașului Nürnberg, condusă de primarul Marcus Köning. La eveniment a participat și primarul Jacques J.P. Martin, localitatea Nogent sur Marne, care face parte din zona metropolitană a Parisului.
🇷🇴În Piața Sfatului, până la ora 18.00, va fi program folcloric, cu ansambluri din oraș și din județ, și recitalurile Marianei Anghel și a lui Ionuț Fulea. Acestora li se vor adăuga și ansamblurile comunităților etnice din Brașov: al comunității comunității săsești, maghiare și elene. Iar pentru a puncta faptul că în această dimineață s-a semnat acordul de înfrățire cu orașul Nürnberg, spectacolul din Piața Sfatului va debuta cu un moment combinat de folclor german și folclor românesc .
🇷🇴Și la Cetățuie ziua de astăzi este dedicată muzicii populare și folclorului, începând cu ora 15.00. Aici vor concerta Claudia Mirițescu, Tudor Furdui Iancu și Mariana Anghel, acompaniați de formația Plaiuri Transilvane. Pentru a marca acest moment important pentru identitatea orașului nostru, literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei vor fi iluminate, în această seară, în culorile tricolorului.
🇷🇴Mai multe detalii aici: https://www.brasovcity.ro/ro/stiri_pe_larg/28232/