Acasă Turism Oraşul din România care nu se mai opreşte din dezvoltare devine şi...

Oraşul din România care nu se mai opreşte din dezvoltare devine şi unul dintre locurile ce atrage cei mai multi turişti

0

Sunt câteva locuri în România care atrag prea mulţi turişti, riscând să fie sufocate de aglomeraţie, în timp ce unele zone nu atrag aproape deloc viziztatori. Deşi nu există o reţetă universal valabilă care să garanteze succesul, sunt câteva ingrediente care nu pot lipsi. Unul dintre acestea este brandingul, cu care trebuie să vibreze în primul rând localnicii. În plus, sunt necesare o strategie clară, efortul comun al mediului privat, localnicilor şi autorităţilor, totul „asezonat” cu cifre, pentru a şti ce merge bine şi ce nu funcţionează.

Oradea, Sibiu, Braşov, destinaţiile ecoturistice şi satul Văleni din Republica Moldova sunt locuri care atrag tot mai mult atenţia turiştilor. Oradea, de pildă, apare tot mai des în lumina reflectoarelor pentru investiţii, calitatea vieţii, numărul de turişti atraşi. Dar acest lucru nu se întâmplă pur şi simplu, ci au fost necesare multe eforturi, o strategie bine pusă la punct, iar eforturile se întind pe o perioadă mai lungă de un deceniu, potrivit Ziarul Financiar.

„Nici noi nu inventăm roata, ne inspirăm şi noi cât putem din strategiile aplicate în alte ţări. Trei aspecte extrem de importante: parteneriatul public-privat de succes, investiţiile în turism, promovare in-ternă şi externă şi brandingul de destinaţie”, afirmă Alexandru Chira, directorul Visit Oradea, asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune.