Acasă Actualitate O nouă organizație de leadership public își face loc la Brașov. Cine...

O nouă organizație de leadership public își face loc la Brașov. Cine sunt oamenii din spatele VIRO HUB

0

La Brașov a fost lansat oficial Future Romania – VIRO HUB Brașov, o comunitate pe care inițiatorii o prezintă drept un spațiu pentru formarea viitorilor lideri locali și pentru dezvoltarea unor proiecte cu impact în oraș. Future Romania se prezintă drept prima academie de leadership public din România, iar VIRO HUB este structura locală prin care proiectul începe să prindă contur. În spatele HUB-ului se află o echipă de șapte persoane, fiecare cu o zonă clară de responsabilitate. Alexandru Buruleanu, președintele VIRO HUB, spune că Brașovul are resursele umane necesare pentru a deveni un reper regional în materie de educație, implicare și leadership. Planul său este ca organizația să aducă împreună tineri, profesioniști, antreprenori, mediul educațional, administrația și societatea civilă.

Gabriela Gudac, vicepreședinte Comunicare, pune accent pe relația cu oamenii și pe construirea unei comunități în jurul proiectelor. Pentru ea, comunicarea nu ar trebui să însemne doar vizibilitate, ci și încredere și colaborare.

În zona financiară, Dan Simion are misiunea de a construi cadrul în care proiectele să poată fi susținute pe termen lung. În prezentarea sa, a pus accent pe implicare, corectitudine, legalitate, planificare și gestionarea atentă a resurselor.

Laurențiu Piciorea, vicepreședinte Organizare, a prezentat probabil una dintre cele mai tehnice componente ale proiectului: digitalizarea și standardizarea proceselor interne, eficientizarea resurselor, managementul infrastructurii și al riscurilor și construirea unei structuri care să poată crește fără să devină greoaie.

De zona de Parteneriate se ocupă Robert Lupu, iar Victor Morariu coordonează componenta de Resurse Umane. Nina Morariu, aleasă vicepreședinte Proiecte, completează echipa care va trebui să transforme ideile prezentate în inițiative concrete.

Planul VIRO HUB pentru perioada 2026–2028 este construirea unei comunități locale active, care să conecteze oameni din domenii diferite și să transforme participarea în implicare. Organizatorii vorbesc despre proiecte măsurabile, dezvoltate gradual, și despre păstrarea inițiativelor care produc rezultate.

Pentru 2028–2030, obiectivul este mai amplu: transformarea VIRO HUB Brașov într-un model regional de implicare și leadership, cu programe recurente, o comunitate mai mare, parteneriate strategice și surse de finanțare stabile. În plan apare și ideea unui Future Romania Business & Leadership Forum, organizat anual la Brașov.

Un alt punct important al lansării a fost intervenția Alexandrei Jianu-Poștoacă, doctor în marketing și fondatoarea Posh Media, prezentată drept primul lector invitat al HUB-ului. În cadrul panelului „Leader Autentic”, aceasta a vorbit despre leadershipul autentic în publicitate și despre modul în care inteligența artificială schimbă marketingul.

Evenimentele viitoare ale VIRO HUB Brașov urmează să fie organizate împreună cu Zbor Hub Brașov, unul dintre partenerii proiectului.