Începând de luni, 2 martie 2026, în municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, potrivit unui anunț al Asociației de Transport Metropolitan Brașov.
Noua linie este destinată elevilor Școala Gimnazială Nr. 6 «Iacob Mureșianu» – Corp B, situat pe strada Aurel Vlaicu, și este corelată cu programul școlar. Măsura urmărește facilitarea deplasării elevilor către unitatea de învățământ și reducerea presiunii asupra transportului public la orele de vârf.
Traseul TE16 va avea ca punct de plecare Livada Poștei și va traversa Bulevardul Eroilor, strada 13 Decembrie și Bulevardul Gării, cu capăt pe strada Aurel Vlaicu, în proximitatea școlii. Plecarea este programată la ora 07:30, iar opririle sunt stabilite în stațiile Dramatic, Castanilor, Onix, Universitate și Plevnei.






