Acasă Administrativ Noua linie 710 RATBV va face legătura între orașul Săcele și Brașov

Noua linie 710 RATBV va face legătura între orașul Săcele și Brașov

0

RATBV a primit aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) pentu operaționalizarea unei noi linii metropolitane: 710. Aceasta va asigura legătura orașului Săcele cu Municipiul Brașov.

Astfel, de la 1 septembrie, autobuze Menarini Citymood Euro 6 vor asigura legătura între Săcele și Brașov prin efectuarea a 77 curse tur – retur în fiecare zi lucrătoare și 59 de curse tur – retur în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Primele plecări în cursă vor avea loc în fiecare zi, fără excepție, la orele 04.30 din capătul ”Roman” și la 05.00 din capătul ”Săcele Garaj”, iar ultimele la orele 23.30 din ”Roman”, respectiv 24.00 din Săcele.

Plecări din Brașov (Terminal Roman) și Săcele (cap linie Garaj) în zilele lucrătoare: succedări ale curselor la fiecare 10 – 30 minute, funcție de momentul orar al zilei (ore de vârf sau ore cu cerere mai redusă);

Plecări din Brașov și Săcele în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale: succedări ale curselor la fiecare 15 – 30 minute, funcție de momentul orar al zilei (ore de vârf sau ore cu cerere mai redusă).

Lungimea totală a cursei este de 20,6 km, va fi parcursă (dus-întors) în 60 de minute (inclusiv staționarea din capetele de linie), iar între terminalul ”Roman” (Brașov) și Garaj (capătul de linie din Săcele) sunt, în total pe ambele sensuri, alte 26 de stații situate în Brașov și Săcele.

Traseul autobuzelor ce vor deservi linia 710 este următorul:

Dus: Terminal ”Roman” Brașov (Strada Poienelor) – Strada Poienelor – Calea București – DN 1A – B-dul. Brașovului – Str. Piața Libertății – B-dul. George Moroianu – cap linie ”Săcele Garaj”.

Întors: Cap linie ”Săcele Garaj” – B-dul. George Moroianu – Str. Piața Libertății – B-dul. Brașovului – DN 1A – Calea București – Strada Poienelor – Terminal ”Roman” Brașov.

În ceea ce privește stațiile de îmbarcare / debarcare a călătorilor, AMDDTPBv a decis ca autobuzele liniei 710 să realizeze următoarele opriri:

Stații de oprire dus: cap linie Roman – Praktiker – Metro – Aurora – Dârste Pod – Baciu – Turcheș – Hotar – Cernatu – Săceleana – Doina – Median – Electroprecizia – cap linie Săcele Garaj.

Stații de oprire întors: cap linie Săcele Garaj – Electroprecizia – Median – Doina – Săceleana – Cernatu – Hotar – Turcheș – Baciu – Dârste Pod – Aurora – Selgros – Carrefour – cap linie Roman.

Articolul precedentCaravanele SMURD dedicate vieții, din nou la Brașov
Articolul următorFinanțare în valoare de 10 milioane de euro pentru agribusiness-ul românesc