Consiliul Județean Brașov a depus cereri de finanțare pentru două proiecte ce vizează domeniul sănătății publice. Unul e pentru Maternitatea Brașov, și celălalt pentru cabinetul public de planificare familială din Municipiul Brașov.
”Avem depuse cererile de finanţare pentru următoarele proiecte cu fonduri asigurate în totalitate din bani europeni, pe Componenta 12 – Sănătate din PNRR:
• Terapie intensivă neonatală „Împreună cu părinții”, în valoare totală de 12.780.177,38 lei, proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Braşov în parteneriat cu Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”;
• „Dotarea cu echipamente a Cabinetului Planificare Familială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în valoare de 394.736,64 lei, al cărui beneficiar este Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Aşteptăm cu interes să primim undă verde pentru ambele proiecte care ne vor da posibilitatea să îmbunătăţim şi să extindem dotările pe care în prezent le avem la compartimentul de ATI nou-născuţi din cadrul Maternităţii braşovene, respectiv la singurul cabinet public de planificare familială din municipiul Braşov.
Orice proiect este important şi orice oportunitate financiară trebuie valorificată, astfel că vom continua să scriem cereri de finanţare şi să le depunem pe programele europene pe care suntem eligibili.” a transmis Adrian Veștea.