Acasă Local Nocturnă și pârtie de competiție în Poiana Brașov. Masivul Postăvaru, deschis complet...

Nocturnă și pârtie de competiție în Poiana Brașov. Masivul Postăvaru, deschis complet schiorilor

0

n fiecare zi de vineri și sâmbătă, iubitorii sporturilor de iarnă, începători sau experimentați, vor putea schia până la ora 20.00 pe pârtiile Bradul și Lupului inferior. O altă veste bună este că de sâmbătă se deschide integral pârtia Subteleferic, pârtie omologată FIS

Și la acest sfârșit de săptămână există vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, de la schiul nocturn, la cel pe pârtie de nivel competițional.

De mâine, 23 ianuarie, cei care vor să se bucure de o tură de schi după lăsarea întunericului o pot face, în fiecare zi de vineri și sâmbătă, pe pârtia Lupului inferior (pârtie pentru avansați) sau pe pârtia Bradul (pentru începători).

În același timp, schiorii experimentați vor avea ocazia să încerce senzația competițiilor sportive pe pârtia Subteleferic, pârtie omologată la nivelul Federației Internaționale de Schi, singura utilizată pentru competiții naționale și internaționale, cea pe care anul viitor se vor derula și competițiile de schi alpin din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European.

,,Așa cum am promis, începând de mâine ne bucurăm de nocturnă în Poiana Brașov, până la ora 20.00, pe Lupului inferior și pe pârtia Bradul. Și, începând de sâmbătă, toată pârtia Subteleferic este deschisă pentru împătimiții de schi și snowboarding. Cred că în felul ăsta Masivul Postăvaru este cu totul la dispoziția celor care iubesc sporturile de iarnă”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Se schiază în continuare în zona superioară, pe pârtiile Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel și Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia și pe pârtiile Sulinar, Lupului inferior, Drumul Roșu, integral, cu variantele 3D – Drumul Albastru, 3E sau ieșire pe pârtia Subteleferic. De asemenea, pentru începători, sunt deschise pârtiile Bradul și Stadion.