La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 12.35 a avut loc un accident rutier, în municipiul Brașov soldat cu pagube materiale, în următoarele împrejurări:
Conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din municipiul București, care circula pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autovehiculului pe fondul neatenției manifestate în timpul condusului, împrejurare în care a acroșat si avariat un alt vehicul oprit pe carosabil.
În urma impactului, alte două vehicule staționate au fost avariate, rezultând și deteriorarea unor elemente de mobilier stradal.
Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool sau a substanțelor interzise, rezultatul fiind negativ.
Cu privire la normele rutiere încălcate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 1620 de lei.






