Acasă Social FOCUS 2025 – ”Femeia din tine”. Program de leadership integrat demarat...

FOCUS 2025 – ”Femeia din tine”. Program de leadership integrat demarat la Brașov

0

Femeia, pilon de stabilitate și echilibru în contextul transformațional social

Programul de leadership integrat FOCUS 2025 – Femeia din Tine” este un concept gândit să susțină și să completeze experiența personală și dezvoltarea profesională a tuturor celor interesați, pe de-o parte, dar și să reflecte nevoia de autenticitate, claritate și stabilitate a femeii, ajunsă într-o nouă etapă de maturizare, empatie și înțelegere.

Programul, inițiat și facilitat de Alexandra Grancea,  Specialist în Relații Publice și Comunicare, Trainer, Formator, Fondatoarea ”Orator la Feminin”,  are startul în 27 ianuarie, la Brașov.

În anul 2025, pe fondul situației pe care o traversăm, un an special marcat de un impact energetic major, România are nevoie de normalitate, iar FEMEIA, în contextul ecuației – familie, comunitate, țara și identitate, reprezintă constanta dintre elementele necunoscute.

De ce? Sau, cum?

Asistăm la o instabilitae economică, fapt ce aduce presiuni nu doar în mediul antreprenorial, ci și in mediul personal. Logic, apar dezechilibre ce sunt resimțite, situații în care Femeia are un rol foarte important, fiind un factor de stabilitate, de adaptare la schimbare și de influență în predictbilitate pentru normalitate în societate.

FOCUS 2025  își propune o desfășurare multiplă, de la interacțiunea umană simplă, ce generează efecte educaționale, și până la principii pragmatice de dezvoltare eficientă profesională, concluzionând către un randament și echilibru, ca extensie a rolului de a transmite și îmbogăți puterea comunității.

Astfel, o contribuție importantă, la evenimentul de la Brașov, o au doamnele invitate, femei cu o expertiză profesională recunoscută, ce alcătuiesc panelul speakerilor invitați: Petronela Rujan, Facilitator constelații sistemice familiale,   Consilier dezvoltare personală,  Nadia Leca, Psihoterapeut, Liliana Dragomir, Director AJOFM Brașov,  Delia Bogdan, antreprenoare.

În cadrul programului vor fi abordate teme precum: Echilibrul între viața profesională și personală, Importanta mentoratului în carieră, Suport și sprijin în Afaceri, Programe de dezvoltare personală, Regăsirea forței interioare, Oportunitate și expansiune,  Unitate și unicitate, Valorificarea potențialului creator, etc.

Calitatea vieții este puternic afectată de calitaea relațiilor și de mediul în care ne dezvoltăm și profesăm. Specialiștii au identificat de altfel, conform studiilor, că binele nostru vine din relații. În relatii crești, înflorești sau te rănești.

Cine se află în centrul unei relații? FEMEIA!

Soție, iubită, mamă, femeie de afaceri, puternică și în același timp, sensibilă și vulnerabilă.

FOCUS 2025 este un Program de Leadership Integrat, centrat pe grija de sine, personal și profesional, fapt relevant pentru noi și pentru comunitatea din care facem parte.

”Fie că ne identificăm în rolul de antreprenoare, angajată sau casnică, suntem FEMEI. Să nu uităm că suntem interconectate la nivel colectiv, dincolo de condiția socială, prin tot ceea ce emană o femeie, de la trăire, simțire, gândire și manifestare. Dacă noi suntem bine, familia e bine, comunitatea e bine și, în extensie, România e bine. Consider că este necesar să înțelegem că avem o misiune clară și precisă. Să trecem de nivelul în care poleiala definește modelul de femeie de succes. E vremea să transmitem generațiilor ce vor veni, valori sănătoase, solide, bazate pe autenticitate, respect și demnitate. Așa putem dezvolta o  comunitate puternică, cu acțiuni ce duc către succes social și antreprenorial, la cel mai înalt nivel.” – Alexandra Grancea, Fondator ”Orator la Feminin, inițiator program FOCUS 2025 – Femeia din tine.