Organizația Partidului Social Democrat Brașov consideră că actuala conducere locală nu oferă atenție tradițiilor care dau identitate orașului de la poalele Tâmpei. Astfel, Junii Brașovului, care reprezintă o tradiție unică nu numai la nivel local și național, ci chiar european, ar trebui omagiați printr-un monument statuar.
„Aceste tradiții ar trebui încurajate și arătate marelui public cu mai multe ocazii. Jocurile
tradiționale de peste an, ce sunt în strânsă legătură cu sărbători religioase trebuie popularizate pentru a putea fi perpetuate.
Pe această cale propun și crearea unui monument statuar, care să omagieze cele 7 cete
de juni. Acest monument statuar ar putea fi construit lângă sediul Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi.
Acest simbol în piatră, în apropierea Porții Șchei, ar fi, pe lângă un tribut plătit de către
brașoveni istoriei Brașovului, și un punct turistic de mare valoare, care ar aduce turiști în locul în care poate fi admirată și cunoscută zestrea celor șapte grupuri de cete, de călăreți din vechile vremuri ale Brașovului. Vorbim despre aprofundarea identității locale.
Avem cu ce ne mândri! Suntem obligați moral ca să arătăm ceea ce ne definește, să ne
afirmăm istoria și să arătăm cine suntem. E nevoie să ne conectăm cu propriile rădăcini, cu propria cultură și tradiție, să arătăm faptul că înțelegem să ne onorăm moștenirea istorică și culturală.” a transmis Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov