Jandarmii au intervenit rapid la o sesizare privind furtul unui telefon scump. Cu ajutorul unei aplicații, au localizat telefonul și au descoperit mai multe bunuri de valoare furate. Suspectul a fost identificat și toate bunurile recuperate.
În data de 29 iulie a.c., echipajul de jandarmi aflat în serviciu a fost direcționat către locul unde un cetățean reclama faptul că i-ar fi fost sustras un telefon foarte scump.
Ajunși la locul sesizării, jandarmii s-au întâlnit cu bărbatul care le-a spus că datorită unei aplicații poate descoperi locul unde se află telefonul său. După aproximativ 5 minute, telefonul a fost identificat de aplicație ca fiind la o distanță de aproximativ 1 km. Astfel, s-au îndreptat cu toții înspre zona indicată, unde se aflau mai multe persoane. Experiența șefului de echipaj l-a ajutat să-l identifice foarte ușor pe posibililul autor, deoarece acesta avea un comportament suspect. Întrebat ce are în bagajul din mână, acesta le-a spus jandarmilor că nu știe exact pentru că sunt obiecte pe care le găsise. După ce le-a scos din bagaj, nu a fost nicio mirare că obiectele erau ale bărbatului și în plus se mai aflau încă două telefoane și o geantă. În scurt timp, au fost identificați și proprietarii acestora, fiind colegii bărbatului, membrii ai unui ansamblu folcloric, care au avut cu toții bunurile într-un cort, de unde cel mai probabil au fost sustrase de către bărbatului identificat de jandarmi.
Atât persoanele păgubite, cât și posibilul autor al furtului, au fost conduse la secția de poliție, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.