Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles a decis ca statul român să plătească aproximativ 3 miliarde de lei în urma contractelor pentru vaccinurile anti-COVID-19. Suma uriașă, echivalentă cu investiția într-un spital major, readuce în atenția publică întrebările despre modul în care s-au luat deciziile în timpul pandemiei.
Medicul și europarlamentarul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra lipsei de transparență și responsabilitate. „Este cel mai mare jaf din istoria medicală”, afirmă el, subliniind că românii au dreptul să afle cine a negociat aceste achiziții și în ce condiții.
Ciuhodaru insistă că detaliile trebuie făcute publice: „Româ nia a avut un reprezentant în acest comitet, dar nu este de găsit acum, poate doar la Ministerul Sănătății”. El consideră că această lipsă de claritate a dus la decizii disproporționate: „Nu trebuia să luăm o cantitate de zece ori mai mare. Puteam să luăm o cantitate corectă la un preț rezonabil”.
Impactul financiar al acestor decizii este direct resimțit: banii blocați în litigii ar fi putut fi folosiți pentru spitale, medicamente sau servicii pentru pacienți. Ciuhodaru nu se mulțumește doar cu constatările: „Cine greșește trebuie să și plătească!”, transmite el fără echivoc.
Deși nume, suspiciuni și declarații au apărut în spațiul public de-a lungul anilor, dosarul vaccinurilor rămâne simbolul unei neputințe sistemice: cinci ani de anchete, fără vinovați și fără concluzii concrete! Cine va răspunde pentru deciziile care au pus în pericol bugetul și încrederea publică?






