Universitatea Transilvania din Brașov continuă tradiția performanței la competițiile internaționale: echipa formată din Sebastian Ștefan și Vlad Crepșe, studenți ai Facultății de Design de Produs și Mediu, a obținut Medalia de Excelență la EuroSkills Herning 2025.
Această distincție confirmă pentru al treilea an consecutiv poziția de referință a UNITBV pe scena educațională europeană, după succesele înregistrate la EuroSkills Gdańsk 2023 și WorldSkills Lyon 2024.
”Medalie de Excelență pentru echipa UNITBV la EuroSkills Herning 2025! Este al treilea an la rând în care Universitatea Transilvania din Brașov aduce României această distincție, după succesele la WorldSkills Lyon 2024 și EuroSkills Gdańsk 2023.
Studenții noștri, Sebastian Ștefan & Vlad Crepșe de la Facultatea Design de Produs și Mediu au obținut Medalia de Excelență la prestigioasa competiție” au anunțat cu mândrie reprezentanții Universității Transilvania.
EuroSkills reprezintă o prestigioasă competiție europeană dedicată excelenței profesionale și formării practice, reunind anual cei mai buni tineri din diverse domenii tehnice și creative.






