La acest moment, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier intervin la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 1E, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov.
În accident a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate și s-a răsturnat pe carosabil.
În urma evenimentului, patru persoane au suferit leziuni, pentru care beneficiază de sprijin medical de specialitate.
Activitățile de cercetare se află în curs de desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.
În zonă, traficul rutier se desfășoară cu restricții, circulația urmând a fi reluată în scurt timp după eliberarea întregii părți carosabile.
Recomandăm, în continuare, conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să o adapteze permanent la condițiile rutiere, cu precădere pe sectoarele de drum virajate.






