Senatorul Marius Dunca consideră că, deși PSD a intrat la guvernare într-un moment greu pentru România, în ultimele 6 luni s-au luat măsuri țintite, menite să sprijine atât populația, cât și activitatea firmelor românești.
”Să nu uităm că PSD a intrat la guvernare într-un moment extrem de greu: criza pandemică suprapusă peste o criză economică ce s-a agravat odată cu începerea războiului de la granițele României. Economia a fost supusă și presiunilor determinate de inflația globală, de criza energetică. Este adevărat că măsurile PSD din această perioadă s-au concentrat pe susținerea categoriilor sociale cele mai vulnerabile, dar, în același timp, au vizat și sprijinirea economiei naționale.” a declarat parlamentarul.
Președintele PSD Brașov a menționat cele mai importante 10 realizări din cele 6 luni de guvernare:
1) Pachetul social – creșterea salariului minim, a alocațiilor, pensiilor și sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici pentru perioada de iarnă.
2) Plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale pentru populație și companii.
3) Sprijinirea companiilor românești – programe de sprijin de aproape 4 miliarde de euro.
4) Siguranța alimentară – 500 de milioane de euro pentru produse agricole cultivate în România, plus primă de 10% pentru procesarea materiei prime în țară.
5) Creșterea salariilor în agricultură și industria alimentară: salariul minim de 3000 de lei, scutirea de impozit și reducerea contribuțiilor sociale pentru toate salariile din acest sector.
6) Investiții în infrastructura rutieră și feroviară – deblocarea marilor proiecte de investiții.
7) Investiții masive în portul Constanța, transformat în punct naval strategic pentru comerțul european.
8) Deblocarea exploatării gazelor din Marea Neagră – Adoptarea Legii off-shore care asigură mai mulți bani și gaze naturale pentru România.
9) Gestionarea eficientă pandemiei – asigurarea medicamentelor, redeschiderea școlilor și a economiei.
10) Absorbția fondurilor europene – Realizarea la timp a jaloanelor PNRR aflate în sarcina miniștrilor PSD.
”Suntem conștienți de faptul că românii se confruntă cu foarte multe greutăți în continuare. Cetățenii nu trebuie însă să își piardă speranța. Prezența PSD la guvernare este garanția că România poate depăși perioada grea pe care o traversăm.” a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.