Începând din anul 2010, în data de 29 iulie, la nivel internațional se sărbătorește ”Ziua Internațională a Tigrului”. Scopul acestui eveniment este de a crește gradul de conștientizare privind conservarea tigrilor din sălbăticie și protejarea habitatelor lor naturale.
Pentru a marca această zi, Grădina Zoologică Brașov organizează, între orele 10:00 – 16:00, o serie de jocuri și activități educative dedicate tuturor vizitatorilor. Cu această ocazie aceștia îi pot admira pe Lea, Luna, Amina și Aset, cei patru tigri siberieni de la zoo, o specie amenintață cu dispariția.
”Tigrul siberian este cea mai mare felină din lume și una dintre cele mai rare. Faptul că în prezent, în sălbăticie mai trăiesc aproximativ 500 de exemplare face ca eforturile de conservare și protejare a speciei să fie esențiale pentru supraviețuirea acesteia. Astfel, prin activitățile organizate în această zi ne dorim să le oferim vizitatorilor nu doar ocazia de a admira aceste animale impresionante, ci și de a înțelege amenințările cu care se confruntă în habitatul lor natural. Educația și implicarea publicului reprezintă un element important, iar fiecare gest de susținere a programelor de conservare contribuie la protejarea acestei specii.” Alin Pînzaru, director adjunct D.A.I.P. Brașov, Serviciul Grădina Zoologică.
Grădina Zoologică Brașov desfășoară permanent activități de educație pentru conservare, prin care promovează importanța protejării speciilor amenințate și a habitatelor naturale. Evenimente precum Ziua Internațională a Tigrului oferă publicului ocazia de a înțelege mai bine rolul pe care fiecare dintre noi îl poate avea în conservarea biodiversității și în protejarea patrimoniului natural.
* În funcție de condițiile meteo, activitățile se vor desfășura în zona dedicată tigrilor sau în sala de ateliere a Casei cu Ocol.






