Acasă Local Lucian Pătrașcu: „PSD propune transport public gratuit pentru brașoveni în weekend! Coliban...

Lucian Pătrașcu: „PSD propune transport public gratuit pentru brașoveni în weekend! Coliban REFUZĂ!”

0

În data de 27 septembrie 2022 subprefectul Brașovului, Lucian Pătrașcu, a depus la Primăria Municipiului Brașov o propunere în vederea elaborării unui proiect de hotărâre prin care locuitorii cu domiciliul în Municipiul Brașov să aibă GRATUITATE pe mijloacele de transport în comun în zilele de SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ.

”Am justificat acest demers având în vedere aglomerația de pe anumite artere principale din Brașov, dar și nivelul de poluare din oraș. Am propus atunci consilierilor locali luarea unor măsuri concrete și rapide care să ducă la transformarea Brașovului într-un adevărat oraș verde și cu poluare mai puțină.

Brașovenii plătesc taxe și impozite, astfel că este un lucru firesc ca administrația locală să le ofere locuitorilor anumite facilități.

Primarul Coliban, într-una din rarele emisiuni la care participă, motivând lipsa de timp, a declarat faptul că acest lucru nu se poate face, motivând că acest proiect ar costa bugetul local între 20 și 30 de milioane de lei, sumă ce s-ar adăuga la subvenția de 100 de milioane de lei pe care municipalitatea o plătește acum regiei de transport RAT Brașov.

Ca atare îl întreb pe domnul primar Coliban de ce în alte orașe se pot întâmpla astfel de lucruri?

Chiar săptămâna trecută Municipiul Târgu Mureș a trecut în rândul orașelor care oferă gratuitate cetățenilor pe mijloacele de transport în comun în weekend și sărbători legale.

Domnule primar Coliban, vă rog să ieșiti în fața noastră, a brașovenilor, și să ne explicați de ce în Brașov NU se poate adopta o hotărâre de acest gen?

Pentru că acești bani ar putea fi cheltuiți mai bine pe creșe și săli de sport? Care creșe domnule primar, acelea care vor fi construite cu bani din PNRR? Care săli de sport? Cele care nu reușesc să depășească stadiul de studiu de fezabilitate?

Dumneavoastră nu sunteți conștient de faptul că administrația pe care  dumneavoastră o conduceți este incapabilă să facă investiții în Brașov, având în anul 2021 doar 56,51% cheltuiți din bugetul alocat, și în 2022 doar 26,10% din bugetul alocat pe primele 9 luni ale anului? Și având în vedere aceste cifre, dumneavoastră ne vorbiți despre creșe și săli de sport și despre investiții?

Ceea ce propun eu pentru brașoveni se poate pune în aplicare imediat, nu peste câțiva ani.

Brașovenii au nevoie și merită transport public gratuit în weekend. Ne dorim să beneficiem și noi de drepturile de care cetățenii altor orașe beneficiază.”