Membrii PSD Brașov sunt în continuare nemulțumiți de practicile celor de la USR. Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale PSD Brașov și-a exprimat și el opinia referitor la plagierea proiectelor în cadrul conducerii primăriei, susținând că: „Furtul de idei, minciuna, plagiatul pe care le practică USR la Brașov nu sunt comportamente demne de oameni politici.”
La sfârșitul săptămânii trecute, viceprimarul Flavia Boghiu (USR) a prezentat proiectul “Dinți sănătoși, zâmbet frumos”, proiect prin care autoritățile, prin intermediul cabinetelor stomatologice din școli, vor oferi servicii stomatologice de prevenție a cariilor pentru cei mai mici dintre elevii din Municipiul Brașov. Aceasta a menționat faptul că „acest proiect pe care îl inițiem împreună cu Direcția de Asistență Socială și Colegiul Medicilor Stomatologi, prin propunerea de acordare de vouchere pentru sănătate dentară”.
Ceea ce a uitat să menționeze viceprimarul este faptul că proiectul privind accesul gratuit și facil la tratamente stomatologice pentru copii care „a avut și contribuția consilierului local Alexandra-Ioana Crivineanu (PSD)” este de fapt un proiect care îi aparține în totalitate acesteia. De la inițiativa depusă în august 2021, proiectul este în integralitate munca consilierului local Alexandra Crivineanu (PSD). Muncă pe care administrația USR a Brașovului nu a depus-o, ci pur și simplu a luat proiectul și l-a plagiat.
„Este inadmisibil să preiei proiecte în întregime și să le aplici, afirmând că îți aparțin! De asemenea, nu este pentru prima dată când administrația USR recurge la astfel de practici. Proiecte care îmi aparțin, proiecte pe care le-am promovat pe rețelele de socializate sau în mass media, au fost preluate parțial sau în integralitate și unele dintre ele implementate de către administrația USR, fără a face niciun fel de trimitere la mine.
Proiectul prin care solicitam gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru pensionarii din Brașov, proiectul prin care solicitam introducerea de benzi de circulație dedicate pentru transportul în comun, proiectul prin care solicitam montarea de senzori pentru locurile de parcare din centrul Brașovului sau proiectul piețelor volante sunt proiecte care au fost preluate parțial sau integral și promovate de către Allen Coliban și administrația USR a Brașovului ca fiind proiectele lor.
Astfel de comportamente imorale nu au ce căuta în viața politică. Furtul de idei, minciuna, plagiatul pe care le practică USR la Brașov nu sunt comportamente demne de oameni politici. Capitalul politic nu se câștigă astfel.”, a comunicat subprefectul Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov.