Zi de sărbătoare mâine la Zoo Brașov. Vedetele zilei vor fi cei patru lei de mare californieni Tony, Max, Henry și Michael.
Mâine, cu ocazia Zilei Mondiale a Leilor de Mare, brașovenii și turiștii sunt așteptați între orele 10:00 – 16:00 să ia parte la activitățile pregătite special pentru această zi. Mai mult decât atât, la orele 09:30, 12:30 și 16:30 vizitatorii pot asista la sesiunile de hrănire.
Dacă doriți, puteți deveni părinți adoptivi pentru unul dintre cei patru sărbătoriți, prin programul „Adoptă la Zoo, conservă în natură”https://zoobrasov.ro/adoptie-leu-de-mare-californian/
În funcție de condițiile meteo, activitățile se vor desfășura în zona spațiului dedicat animalelor marine sau în sala de ateliere a Casei cu ocol.






