Management defectuos?
Deschiderea Aeroportului Ghimbav-Brașov a început cu mare fast, dar încet, încet, bula inaugurării s-a spart. Au fost anunțate nume mari că vor veni să opereze pe Aeroportul din Brașov, însă după 4 luni de la deschidere, există doar unul: WizzAir. Cât va mai sta și acesta…Totul după ce DanAir și-a anunțat plecarea de la Brașov la Bacău, acolo unde, se pare că această companie românească este primită cu brațele de deschise, nicidecum cu un program redus, ca la autogară.
Între timp, Brașovul are un aeroport mai mult gol, dar cu PLĂCUȚĂ unde ”ctitorii” și-au trecut numele, inclusiv directorul aeroportului. Acești indivizi încă nu au înțeles că acest aeroport a fost construit din banii brașovenilor, nicidecum prin fonduri europene! Deci, nu este vorba despre vreo performanță. Într-o altă ordine de idei, cei care au pus umărul la realizarea investiției, au fost plătiți, pentru asta au încasat salarii. În concluzie, nu vă mai lăudați pe banii noștri! Demonstrați mai întâi că aveți un management eficient, prezentați performanța voastră, apoi puneți-vă numele și pe automatele de cafea, că nu se supără nimeni!
Se putea o plăcuță cu numele Consiliului Județean Brașov și era de ajuns, pentru că în fond aceasta este instituția ”vinovată” de construirea aeroportului.