Scumpirile continuă să apese asupra bugetelor românilor. Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, rata anuală a inflației a ajuns la 10,9% în luna mai 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Printre cele mai mari creșteri de preț se regăsesc carburanții, unde benzina s-a scumpit cu peste 30%, iar motorina cu aproape 37% față de mai 2025. De asemenea, energia electrică este cu peste 55% mai scumpă decât în urmă cu un an.
Creșteri importante au fost înregistrate și la chirii (+43,5%), serviciile de apă, canal și salubritate (+15,3%), precum și la restaurante și cafenele (+11,7%).
La alimente, scumpirile au fost mai temperate, însă românii plătesc mai mult pentru cafea (+21%), ouă (+14%), zahăr și produse zaharoase (+10,5%) sau lapte (+10%).
Statisticile arată că, de la începutul anului, prețurile au crescut în medie cu 3,7%, iar în luna mai față de aprilie majorarea a fost de 0,58%.






