Acasă Actualitate Amenzi de aproape 160.000 de lei aplicate de ITM Brașov. Șase persoane...

Amenzi de aproape 160.000 de lei aplicate de ITM Brașov. Șase persoane lucrau fără forme legale

0

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov a aplicat, în luna mai, amenzi în valoare totală de 159.000 de lei, în urma controalelor efectuate la angajatorii din județ.

Potrivit instituției, inspectorii de muncă au desfășurat 125 de controale în cadrul acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate și au identificat șase persoane care lucrau fără respectarea prevederilor legale. Pentru neregulile constatate, cinci angajatori au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 110.000 de lei.

Cele mai grave situații au vizat trei persoane care munceau fără contract individual de muncă, doi angajatori fiind amendați cu 80.000 de lei. De asemenea, un angajator a fost sancționat cu 20.000 de lei pentru că nu a transmis în registrul salariaților datele aferente unui contract de muncă înainte de începerea activității.

Inspectorii au mai descoperit și două cazuri în care salariați cu program parțial lucrau peste durata prevăzută în contract, fiind aplicate sancțiuni de 10.000 de lei și avertismente.

În domeniul securității și sănătății în muncă, ITM Brașov a efectuat 43 de controale, în urma cărora 17 angajatori au fost sancționați cu amenzi în valoare de 43.000 de lei și 27 de avertismente.

Totodată, verificările privind respectarea obligațiilor legate de sistemul REGES-ONLINE s-au soldat cu două amenzi în valoare totală de 6.000 de lei și un avertisment.