Un incendiu a izbucnit marți seară, în jurul orei 21.30, la o locuință de pe strada Cibinului din municipiul Brașov. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Brașov, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Din cauza degajărilor mari de fum, cinci persoane au fost evacuate, dintre care patru locatari ai apartamentului situat deasupra celui afectat. O femeie în vârstă de 69 de ani, aflată în locuința unde s-a produs incendiul, a suferit o intoxicație ușoară cu fum și un atac de panică, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Incendiul s-a manifestat cu flăcări și fum dens, iar echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și stingerea focarului, precum și pentru ventilarea spațiilor afectate. Au ars elemente de mobilier, materiale textile și mase plastice, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea focului la alte încăperi.






