Brașovenii probabil au înțeles ”jocul de glezne” al primarului Allen Coliban, cel care, în loc să insiste instituțional la Guvernul României, așa cum este drumul firesc și legal, a inițiat o petiție cu titlul ”Cetățuia trebuie să redevină a Brașovului și brașovenilor”.
Numai că, deși au trecut aproape 3 săptămâni de când a fost inițiată, petiția abia a adunat puțin peste 2000 de semnături, ceea ce înseamnă că locuitorii Brașovului au înțeles că cel care poate să facă concret ceva în acest sens este chiar primarul Allen Coliban, cel care se ”smiorcăie” la orice proiect pe Facebook sau Instagram.
Cunoscătorii în politică susțin că toată această mișcare a useristului este de fapt un joc de imagine, drept dovadă și clipul încărcat lângă petiție unde apare…primarul, bineînțeles, că doar nu era să fie pus un istoric sau o personalitate din Brașov.
Acest lucru ne duce cu gândul la o campanie de imagine pentru primar, care vrea să arate cât se implică el pentru Brașov, probabil mizând pe faptul că mulți brașoveni nu știu că Allen Coliban este singurul în măsură să rezolve problema, nu petiția, nu altcineva.
Un alt userist care apelează la același truc și devine dintr-o dată sentimentalist este parlamentarul Victor Ilie. Acesta povestește despre copilăria lui la cetate și susține că USR a inițiat o petiție pentru strângerea de semnături. Numai că, omul nici măcat atât nu știe despre petiție, că este inițiată de primarul Allen Coliban, nicidecum de USR! Deci este clar cât de informat este parlamentarul despre subiect. Într-o altă ordine de idei, poate le spune Victor Ilie brașovenilor de câte ori a discutat cu reprezentanții statului român pentru recuperarea Cetățuiei Brașov, dar și cu parlamentarii brașoveni pentru a face front comun pentru acest subiect. Așteptăm declarația prin care să precizeze clar ce a făcut până acum pe această temă, mai ales că ar trebui să fie toată ziua la București.