Ziua Copilului a fost sărbătorită în mod special de floretiștii de la Corona Brașov, care în loc să-și ia liber, au reprezentat România la competiția internațională „Foil of Shumen” din Bulgaria. Decizia lor s-a dovedit a fi una inspirată, deoarece au reușit să se întoarcă acasă cu pieptul plin de medalii și multă bucurie.
Podiumul a fost complet românesc la Circuitul European U14 :
- Locul 1 – Ingrid Matei – Steaua București
- Locul 2 – Maria Leonte – Corona Brasov,
- Locul 3 – Natalia Scafă – Corona Brașov și Antonia Stănescu – Petrolul Ploiești.
Categoria U12:
Locul 3 – Amalia Sidoreac
„La proba pe echipe a categoriei U14 feminin s-au prezentat 8 echipe.
Maria Leonte și Natalia Scafă făcut parte din echipa Romania 1 și au ocupat prima treaptă a podiumului câștigând aurul. Amalia Sidoreac a făcut parte din echipa Romania 2 alături de colege de la alte cluburi din țară și împreună au obținut medalia de argint.
La masculin, s-au prezentat 6 echipe, iar Andrei Gorghiu împreună cu doi sportivi de la alte cluburi din țară, a obținut o binemeritată medalie de argint”, a explicat antrenoarea Nona Cismas.