Acasă Sănătate-Educație GOLFIN NICUȘOR ALEX a câștigat TROFEUL Festivalului Concurs Național de Muzică...

GOLFIN NICUȘOR ALEX a câștigat TROFEUL Festivalului Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți ,,Flori în Țara Bârsei” , ediția a XV-a

0

Anul acesta, Festivalul Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți ,,Flori în Țara Bârsei” a ajuns la cea de-a XV-a ediție și s-a desfășurat în perioada 1 -2 noiembrie 2023 la Centrul Cultural Reduta.

Festivalul a fost deschis tinerilor interpreți de muzică populară din întreaga țară cu vârste cuprinse între 16 – 25 de ani și a avut ca scop descoperirea şi lansarea de noi şi valoroase talente interpretative.
Juriul format din Oana Petrică, Ion Negrilă și Laszlo Robert a avut o misiune dificilă, deoarece s-au înscris 40 de participanți din judeţele: Braşov, Iaşi, Neamț, Dolj, Gorj, Suceava, Cluj, Botoșani, Mureș, Olt, Bacău, Vaslui, Alba, Buzău, Vrancea, Constanța și Călărași.
Pe scenă au urcat 15 tineri interpreți, câștigători ai festivalurilor concurs de muzică populară din țară și din străinătate. Ei au interpretat o doină, o baladă sau un cântec doinit (fără acompaniament) și o piesă cu acompaniament, multe dintre acestea fiind culese de la rapsozi populari.

TROFEUL FESTIVALULUI în valoare de 2000 lei a fost câștigat de Golfin Nicușor Alex, în vârstă de 20 ani. Este student în cadrul Universității din Craiova, Secția Pedagogie Muzicală și a venit să încânte publicul brașovean, tocmai din Oltenia, din comuna Pleșoi, județul Dolj.
Dragostea pentru cântec i-a fost transmisă din generație în generație, mama și bunica lui cântând în tinerețe. A interpretat în concurs, cântece culese de la rapsozi populari ai comunei Goicea: ,,Copilița Mârșenească’’, ,,Foaie verde, trei smicele’’.

Organizatori:
CONSILIUL JUDEȚEAN BRAȘOV
CENTRUL CULTURAL REDUTA
SERVICIUL CULTURĂ TRADIȚIONALĂ

Un proiect finanțat de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.