Doi brașoveni au fost amendați cu câte 1.000 lei fiecare după ce au abandonat deșeuri din construcții la boxele de colectare de pe Bd. Griviței și Str. Alexandru cel Bun. Poliția Locală i-a sancționat conform HCL nr. 249/2024, transformând ziua de vineri, 23 mai, într-o lecție scumpă despre regulile de salubrizare.
”Vineri 13? Mit urban. Vineri 23? Ghinion real.
Pentru doi brașoveni „harnici”, ziua de vineri, 23 mai 2025, s-a transformat într-un episod neanunțat din „Ghinion Urban”, când au decis că boxele de colectare sunt un loc minunat pentru a scăpa de deșeurile din construcții.
Bd. Griviței
Str. Alexandru cel Bun
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică au fost vigilenți, iar cele două persoane au fost sancționate: 2 amenzi x 1.000 lei= 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor HCL nr. 249/2024 de aprobare a Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare din Municipiul Brașov și un start de week-end pe minus.
Vineri 13 sperie superstițioșii, dar Vineri 23 lovește portofelul” au anunțat reprezentanții Poliția Locală Brașov.
foto arhiva






