Zilele trecute, Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș, a vizitat șantierul variantei de ocolire a municipiului Făgăraș și s-a declarat mulțumit de felul în care avansează lucrările.
„Sunt mulțumit de felul în care decurg aceste lucrări și constat cu bucurie, de la o vizită la alta, că ale avansează. Am convingerea că termenul de finalizare va fi respectat.
Se lucrează la forarea și execuția piloților la podul peste pârâul Racovița (piloții reprezintă o fundaţie de adâncime realizată prin mijloace mecanizate). Aceste operațiuni sunt executate cu echipamente speciale de către unul dintre liderii în domeniul lucrărilor speciale de fundații din România – Compania Zublin, membră a grupului Strabag. De asemenea, se execută lucrări adiacente.
Sunt convins că făgărășenii își doresc să vadă lucrările duse la bun sfârșit cât mai repede. Până atunci, mi-am propus ca în fiecare săptămână să vă ofer câte o scurtă informare, aici, pe pagina mea de facebook, cu privire la stadiul lucrărilor de la centura ocolitoare a municipiului Făgăraș.”, a transmis primarul Gheorghe Sucaciu.