Acasă Social Consiliul Local a votat bugetul Brașovului pentru anul 2024

Consiliul Local a votat bugetul Brașovului pentru anul 2024

0

În cadrul ședinței extraordinare de ieri, 12 februarie, Consiliul Local a votat bugetul Brașovului pentru anul 2024. Acesta va fi de 1.843.030.230 lei, comparativ cu 1,65 miliarde lei în 2023. Veniturile vor fi de 1,56 miliarde lei, iar cheltuielile vor ajunge la 1.842.530.230 lei.

Viceprimarul Sebastian Rusu a amintit și de câteva dintre amendamentele propuse de consilierii PNL Brașov, la proiectul de buget. Unele au fost aprobate, altele nu. Cele acceptate sunt:

„Indemnizația de bunic a fost mărită de la 723 lei/ lună, la 850 lei. Practic, am venit în ajutorul brașovenilor care nu găsesc locuri pentru copii la creșele care funcționează în regim public (sub tutela municipalității), iar bunicii care au grijă de nepoți vor primi o sumă mai mare ca până acum. Automat, a fost aprobată creșterea bugetului Direcției de Asistență Socială cu 103.500 lei.
Îmbunătățirea programului „Dar din suflet pentru seniori”. A fost crescut nivelul venitului până la care seniorii Brașovului pot să primească tichete sociale de la 1.700 lei la 2.000 lei. În urma indexării pensiilor în ianuarie cu 13,8%, persoanele cu pensii peste 1.500 lei nu ar mai fi beneficiat de respectivele tichete. Iată că de acum înainte și pensionarii cu venituri între 1.934 lei și 2.000 lei, care nu erau în programul de sprijin vor beneficia de tichete sociale.
Alocarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă pentru aplicarea Legii nr. 379/ 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război. În consecință, în 2024 suma aprobată va fi folosită pentru tot ce înseamnă îngrijirea monumentelor dedicate eroilor neamului ce sunt ridicate pe teritoriul municipiului Brașov.”, a transmis viceprimarul Rusu.