Pe parcursul festivalului care tocmai s-a încheiat, trapper-ul Gheboasă a reușit să stârnească un val de controverse, din cauza versurilor pe care le cântă.
„Astăzi avem droguri și piz_e / Nimeni nu poate să reziste
Eu sunt Gheboasă din junglă / În trecut am tras doar pungă
Acuma tragem doar la dungă / Și facem banii pe lângă, ca să ne-ajungă.”
Prestația sa a provocat reacții din partea publicului, pe rețelele sociale, din cauza versurilor folosite. Organizatorii au fost și ei criticați, deoarece au acceptat ca minorii să ia parte la un concert în care s-au cântat melodii care incită la ură, la dispreț, la atitudini și comportamente sexiste, discriminatorii sau, mai grav, la agresiuni sexuale și viol.
Părinții sunt supărați deoarece copiii lor au fost expuși unor vulgarități, fără ca ei să fi fost informați în acest sens. Inițial, nici una dintre instituțiile care ar putea proteja publicul minor sau care l-ar putea sancționa pe cântăreț nu s-a sesizat. Până la urmă, Jandermeria Cluj a intervenit, amendându-l public pe cântăreț.
Acum, părinții sunt rezervați cu privire la alte festivaluri, deoarece organizatorii sunt aceiași. Aceștia se întreabă dacă astfel de nereguli s-ar mai putea produce și la alte evenimente, ca de exemplu la MASSIF.