Administrația Coliban! Indicator rutier amplasat pe…două bucăți de sârmă”!
Brașovul pare a fi desprins din ”Cascadorii râsului” atunci când vine vorba despre infrastructura rutieră. Asfaltul se strică la câteva zile după ce a fost turnat, indicatoarele lipsesc sau, când există, sunt montate la mișto.
Un exemplu de stradă unde indicatoarele sunt amplasate la mișto este Mihai Viteazu din Brașov. Chiar dacă iarna abia a venit de câteva zile, în zona Spitalului de Boli Infecțioase a apărut o groapă de toată ”frumusețea”, care poate fi un adevărat motiv pentru ca șoferii să ajungă cu mașina în service. După ce Transilvania365 a prezentat într-un articol ”craterul” de pe strada Mihai Viteazu, cineva a încercat să o semnalizeze. Numai că, indicatorul care era susținut cu…sârme, era căzut astfel că șoferii nu puteau să îl vadă, mai ales în condițiile de vreme rea. Probabil va sta acolo mult și bine având în vedere că sunt străzi pline de gropi care ”zac” așa și de câte un an. Administrația USR pare ocupată cu altele.