Din pozele încărcate pe Facebook de către șeful ANPC reiese că acest cămin de bătrâni din Noua nu era chiar atât de ”IMACULAT” cum a fost prezentat de viceprimărița Flavia Boghiu, cea care are în subordine zona socială. De fapt, autoritățile au descoperit un lanț de probleme, de la lipsa autorizației pentru securitate la INCENDIU, care este foarte importantă(vezi cazul COLECTIV) ținând cont că este vorba despre persoane în vârstă, iar în cazul unui incendiu, ar fi un adevărat dezastru, până la mizeria din bucătărie și din camerele bătrânilor. Din ce se vede în poze, pereții arătau în ultimul hal, fiind murdari rău de tot, negri de-a dreptul. La fel și cuptoarele unde se prepara mâncarea sau hota care era plină de praf ce ar fi putut să cadă în mâncarea celor internați.
Cu alte cuvinte, cele 4 LĂMÂI reprezintă de fapt multă mizerie, dar și alte lipsuri pe care, un viceprimar preocupat de domeniul său, ar fi putut să le rezolve. Dar, aleșii din Brașov sunt mai preocupați de călătorii prin delegații fel de fel, fără vreun beneficiu real pentru comunitate. Însă, cum deplasările sunt pe bani publici, cei din conducerea Primăriei Brașov nu fac rabat la a se plimba cu zilele prin străinătate. Oare înainte să ajungă la primărie se plimbau la fel prin alte țări? Sau pe bani publici este altfel…
Poate că ar trebui ca aleșii din Consiliul Local să solicite și niște demisii, nu de alta, dar este vorba despre bătrânii comunității. Pe cei de pe străzi nu îi bagă nimeni în seamă, iar cei internați stau în condiții mizere. Murdăria de pe pereți și din bucătărie spune totul…