Acasă Social Fostul director interimar al Companiei Apa Brașov a dat în judecată instituția!

Fostul director interimar al Companiei Apa Brașov a dat în judecată instituția!

0

Fostul director interimar al Companiei Apa Brașov, Daniel Gligoraș, a deschis un proces împotriva companiei după ce a fost înlăturat din funcție. Acesta contestă decizia de încetare a mandatului său, susținând că nu i-a fost comunicată oficial și că nu a primit niciun motiv legal pentru această hotărâre.

„Motivul principal este că până la ora actuală nu am fost notificat legal nici hotărâre nici de motive. Din câte am înțeles, hotărârea ar fi fost comunicată secretariatului Comapaniei, însă personal nimic…

Și așa cum spuneam, nu mi s-a comunicat niciun motiv de nicio natură.”, a declarat Daniel Gligoraș.

Procesul a fost înregistrat la Tribunalul Brașov pe 13 martie 2025, în cadrul Secției a II-a Civile, de Contencios Administrativ și Fiscal. Obiectul cauzei este „constatare nulitate act – anulare decizie 113/2025 privind încetarea contractului de mandat”, iar stadiul procesual actual este fond.

https://portal.just.ro/62/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6200000000175088&id_inst=62

 

Numirea lui Gligoraș a fost oricum provizorie, mandatul său urmând să expire în martie 2025. Însă, detalii despre remunerația sa și clauzele contractuale au iscat un adevărat scandal. În timp ce Compania Apa Brașov se confruntă cu pierderi uriașe, estimate la aproximativ 70%, iar locuitorii Brașovului suportă facturi tot mai mari, fostul director general interimar încasa un salariu considerat exorbitant: 71.566 de lei brut pe lună, echivalentul a aproximativ 14.600 de euro. Net, acesta încasa 41.866 de lei, adică 8.500 de euro luna

Mai mult decât atât, contractul său prevedea și o clauză de despăgubire impresionantă de 400.000 de euro în cazul în care era revocat fără un „temei justificat”.

După scandalul privind remunerația directorului interimar, la finalul lunii februarie 2025, liderii liberali ai Consiliului Județean Brașov au anunțat „schimbări majore” la conducerea Companiei Apa Brașov, iar în fruntea companiei au fost aduse persoane cu un trecut discutabil. Noul director general, Liviu Cocoș, este o figură controversată, cu un trecut marcat de probleme juridice.

EXCLUSIV! Jaf pe față la Compania Apa Brașov! Noul director interimar are un salariu de 71.566 lei pe lună! Dacă este dat afară primește o despăgubire de 400.000 de euro