Pe ordinea de zi a plenului se află solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată Senatului României, pentru declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare și pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărire penală față de domnul senator Florin-Vasile Cîțu, fost prim-ministru, în dosarul nr. 243/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție.
DNA a cerut Senatului României ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL), în dosarul achiziției de vaccinuri.
„Am multe semne de întrebare, vom vedea, cred că timpul le va da tuturor răspunsul. Trebuie să ne aducem aminte, a fost stare de alertă până în 2022 în România, repet, Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislația”, a spus Florin Cîțu după ce a ieșit din ședința de miercuri a Comisiei juridice a Senatului, conform Antena3.ro