Acasă Regional Filme premiate proiectate la FFIR14 în categoria „Night is Young” -Belfast, Mame...

Filme premiate proiectate la FFIR14 în categoria „Night is Young” -Belfast, Mame paralele, Metronom, Pentru mine tu ești Ceaușescu

0

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului 21 de filme importante din cinematografia românească și internațională. Selecția de filme de la FFIR2022 de anul acesta se concentrează în jurul ideii de #Granite / #Borders.

Conceptul de anul acesta își propune să aducă cât mai multe răspunsuri la întrebări și provocări multiple care țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

Respectând tema festivalului, pentru proiecții au fost alese spații care depășesc limitele convenționalului. Astfel ediția cu numărul XIV a FFIR urmează să se desfășoare în locații multiple din zona Râșnov, iar proiecțiile vor avea loc în::

Cetatea Râșnov, La Lift spre Cetate, Piața Unirii (Râșnov), Cetatea Feldioara, Promenada Codlea, Parcul Cetate din Hărman și Bastionul Țesătorilor din Brașov.

FFIR aduce anul acesta filme și proiecții din Belgia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Franța, Lituania,  Marea Britanie, Norvegia, Polonia,  România, Spania și Suedia.

Prima proiecție de film a festivalului va fi pelicula „Un bărbat pe nume Ove”. Filmul va putea fi văzut pe data de 14 august în Brașov, la Bastionul Țesătorilor.

Programul complet al filmelor Festivalului de Film și Istorii Râșnov poate fi văzut pe canalele de Social Media ale festivalului și pe www.ffir.ro. Ca în fiecare an FFIR aduce unicitate și originalitate în peisajul cinematografic românesc prin proiecții de film desfășurate în spații deosebite precum cetăți medievale, piețe publice, locații culturale și nu numai.

Printre filmele ce vor putea fi urmărite în spațiile unice FFIR se numără:

Belfast (2021, Regia: Kenneth Branagh)

Quo Vadis Aida (2019, Regia: Jasmila Zbanic)

Mame paralele (2021, Pedro Almodóvar)

Metronom (2022, Regia: Alexandru Belc)

Pentru mine tu ești Ceaușescu (2021, Regia: Sebastian Mihăilescu)

Braşov 1987. Doi ani prea devreme (2017, Liviu Tofan).

Articolul precedentComisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de milioane euro pentru susținerea IMM-urilor afectate de Covid-19
Articolul următorDe ce Tâmpa capătă aspect de toamnă, în mijlocul verii?